SUV
Toyota RAV4 2.2 D-4D
Înainte de face-liftul masiv ce va apărea săptămâna viitoare la Salonul Auto de la Geneva, 4x4 propune un test scurt cu actuala generaţie a lui RAV4. Unul dintre cele mai consacrate modele Toyota, cu fani declaraţi în toată Europa. În lunile următoare vor urma foarte probabil afaceri bune cu acest SUV compact, dat fiind că cel mai probabil vor apărea stocuri de epuizat în asteptarea modelului nou. Din acest motiv, câteva impresii la volanul lui RAV4 2,2 turbodiesel, pentru a oferi câteva indicii celor care se vor afla în situaţia de a achiziţiona o astfel de maşină.
În primul rând Toyota a reuşit cu RAV4 să demonstreze că SUV-urile compacte pe dinafară şi mari pe dinăuntru chiar există. Testul de două zile ne-a demonstrat că gabaritul maşinii nu o face mai dificil de manevrat prin oraş decât un break sau o berlină de clasă medie. În schimb, faţă de ele RAV vine cu avantajul garzii la sol şi al poziţiei de condus, ambele înălţate semnificativ peste media traficului. Spaţiul interior este generos pentru necesităţile unei familii, fiind perfect comparabil cu ceea ce se oferă în segmentul mediu premium. Faptul că RAV trebuie să dea rezultate în teren accidentat – de aici în general restricţii asupra consolelor şi ampatamentului – nu a adus neajunsuri în privinţa confortului interior.
Suspensia este argument forte pentru cei care au de luptat cu gropile ce au invadat în această primăvară şoselele naţionale dar şi carosabilul de prin toate oraşele României. Sigur, toate maşinile sunt în stare să treacă peste gropi. Dacă te pricepi, reuşeşti să scapi cu jantele nestrâmbate, iar dacă esti super-mega atent, mai diminuezi din imapctul cariei din asfalt. Eh… RAV4 preia multe din sarcinile tale. Chiar dacă te pricepi mai puţin sau dacă nu eşti foarte atent, suspensia maşinii oferă foarte mult confort la trecerea peste obstacole. Trenul de rulare oferă impresie foarte clară de soliditate, astfel că din punctul acesta de vedere RAV pare a fi o alegere optimă pentru situaţia actuală a infrastructurii rutiere din România.
Cursa roţilor este suficient de lungă şi pentru a trece peste denivelări de mari dimensiuni fără a face foarte mult balet cu roţile prin aer, iar sistemul de bucşe, arcuri şi amortizoare face faţă fără probleme obstacolelor mici, cu dispunere deasă. În schimb, ceea ce constituie un aliat pe astfel de drumuri, devine aspect criticabil atunci când vrei să alergi ceva mai tare pe viraje. Ruliul şi tangajul maşinii sunt destul de importante chiar şi pentru un SUV compact. Parcă VW Tiguan sau Citroen C Crosser stau mai bine la acest capitol. Este drept ca niciuna dintre ele nu oferă confortul lui RAV la traversarea hârtoapelor. Să nu înţelegem însă că RAV are o ţinută de drum dificil de controlat. Pur şi simplu pentru cei ce fac trecerea de la modele 4x2 normale la SUV-uri, RAV va parea că se balansează destul de mult. În plus, chiar şi în domeniul SUV-urilor compacte, există modele cu suspensii mai ferme. Drept pentru care, fiecare decide pentru sine ce i se potriveşte mai bine în funcţie de modul în care va folosi maşina.
Propulsorul oferă prestaţii foarte corecte din punct de vedere al rafinamentului. La rece, pentru câteva minute, zgomotul este destul de pronunţat şi cam aspru, însă dispare relativ rapid, după care se instalează un murmur plăcut. Turbina se aude, însă funcţionarea ei devine evidentă din punct de vedere acustic doar dacă te concentrezi şi eşti atent să distingi asta printre celelalte zgomote de rulare ale maşinii. Altfel puterea oferită şi cuplul disponibil sunt foarte competitive pentru masa şi gabaritul maşinii. RAV4 este sprintenă pentru un SUV compact, iar transmisia cu etajare scurtă avantajează reprizele.
Singurul punct ce ar putea ridica obiecţii mai importante ar fi timoneria schimbătorului de viteze. Pentru momentul lansării modelului - cu destui ani în urmă – totul era OK. Acum însă moda, gusturile şi evident pretenţiile utlizatorilor s-au schimbat. La RAV distanţa între trepte este prea mare, cursa levierului este mult prea lungă, mai ales dacă faci comparaţie cu modele europene gen VW Touareg. Chiar şi la tripleţii asiatici Mitsubishi Outlander, Peugeot 4007 şi Citroen C Crosser lucrurile stau mai bine la acest capitol. În mod evident însă, reproiectarea timoneriei ar fi fost mult prea costisitoare pentru un simplu face lift al maşinii, astfel că Toyota a preferat să lase lucrurile aşa cum sunt şi să opereze modificări radicale odată cu lansarea generaţiei următoare.
Etajarea transmisiei este în regulă. Toyota a preferat o cutie de viteze cu rapoarte mai scurte, astfel încât să accentueze dinamica maşinii la demarare şi reprize. Poate o treapta a şasea ceva mai demultiplicată ar fi fost mai utilă la rularea pe autostradă. La RAV, în ultima treaptă de viteze, la 2000 de rot-min atingi puţin peste 100 de km-h, ceea ce înseamnă o relativ o viteză relativ redusă pentru punctul de turaţie corespunzătoare polului economic al motorului.
Ca şi dotări, modelul testat de noi reprezenta summum-ul în materie. Piele, navigaţie, sistem audio cu hard disk, climatizare automată, scaune încălzite, practic tot ce ţi-ai putea dori chiar şi pentru segmentul premium, nu deoar pentru un SUV generalist. E puţin probabil ca o astfel de echipare de top să fie vizată de cumpărătorii obişnuiţi, însă Toyota propune suficiente variante pentru RAV, pentru ca toată lumea să aibă de unde alege. Pentru cei care doresc doar o poziţie de condus mai înaltă şi nu au cerinţe specifice de off road sau drumuri alunecoase, există chiar şi modele 4x2.
Alte stiri din categoria SUV
Julbo Bivouak, protecţie maximă pentru ochi
În mod tradiţional am învăţat să asociem ochelarii de soare cu marea, soarele şi sezonul cald. Paradoxal aproape dacă ne raportăm la aceste credinţe “populare”, ochii au mult mai multă nevoie de protecţie iarna.
Citeste mai mult
Land Rover Freelander 2
În limita stocului disponibil, la achiziţionarea unei ediţii speciale Freelander 2 se acordă reduceri de 5.150 EUR fără TVA pentru cutia de viteze manuală şi de 5.130 EUR pentru cea automată.
Citeste mai mult
Apple, model pentru lumea auto
Ce legătură are Apple cu industria auto? E simplu. Preşedinţii marilor companii, oficialii acestora dar mai ales...
Citeste mai mult
|
Kia Sorento (2003 - 2006)
Unghiurile de trecere adecvate şi convingătoarea soluţie clasică a şasiului separat de caroserie cu suspensie independentă faţă şi punte rigidă spate au fost argumentele primei generaţii Sorento.
Citeste mai mult
|
|
|