Tips & Tricks
Hopa sus!
Când ai dat de şleauri adânci sau de noroi foarte mare, anvelopele nu te mai ajută foarte tare. În acel moment, troliul este accesoriul de bază. Ce te faci însă atunci când în apropiere nu se află nici un punct de ancorare. Nişte americani deştepţi au inventat o sculă-minune, ce te scoate din necaz. Dan Ionescu, profesorul de off road al 4x4, ne povesteşte cum să procedăm corect ca să rezolvăm problema.
Noroiul sau şleaurile adânci sunt unele dintre cele mai spectaculoase, dar şi cele mai solicitante obstacole pe care le putem întâlni în cadrul rulării în off road. În ambele cazuri trebuie să ţinem cont însă că nu putem aplica regulile de rulare obişnuite prin care ne deplasăm cu ajutorul forţelor motoare transmise prin intermediul anvelopelor. Atât şleaurile, cât şi noroiul foarte adânc ne împiedică să urmăm direcţia de deplasare pe care vrem să o imprimăm mașinii, astfel că de cele mai multe ori ajungem fix acolo unde ne poartă forţele de inerţie. În acest caz, cel mai des întâlnit neajuns este împotmolirea maşinii în noroi sau într-un şleau uscat. Pentru a ieşi din acest impas, avem nevoie de un dispozitiv special.Troliul este cel mai sigur şi mai eficient dispozitiv pe care îl putem folosi pentru deblocarea maşinii. El are însă dezavantajul de a fi limitat de două elemente: un punct fix, solid, necesar pentru a ancora cârligul de troliu, iar al doilea este lungimea limitată a cablului de troliu. De multe ori se întâmplă ca locul unde rămânem blocaţi să nu aibă un punct de ancorare utilizabil sau el să fie prea depărtat faţă de lungimea cablului. În acest caz, cricul de tip Hi Lift este de mare ajutor.Acesta este un dispozitiv cu care se poate ridica maşina de la sol la o înălţime mult mai mare decât ceea ce permite un cric convenţional. În momentul de faţă, gama de produse Hi Lift include modele cu cursă de ridicare de 36 de inch, de 48 de inch şi de 60 de inch. Cricurile Hi Lift au o masă de lucru utilă de 2113 kg, însă capacitatea maximă testată la rupere este de 3.175 de kg. Cricul Hi Lift este un produs al Bloomfield Manufacturing Company, o firmă americană fondată la 1895 de Phillip John Harrah. Încă de la bun început compania a produs accesorii pentru depanarea autoturismelor. În 1905, Bloomfield vindea Kalamity Kar Kit, un set de dispozitive menite să-l asiste pe conducătorul auto în caz de defecţiuni. Kitul includea un recipient pentru colectarea benzinei din sistemul de alimentare, scule pentru intervenţii la motor şi o pelerină şi o foaie impermeabilă pe care şoferul să o aşeze sub maşină în timpul reparaţiilor. Precursorul Hi-Liftului a apărut tot la 1905, fiind comercializat sub denumirea de Handyman şi mai târziu de Sheepherder’s Jack. Câţiva ani mai târziu a fost rebotezat Hi Lift Jack, denumire sub care este vândut şi astăzi. Cricul Hi Lift se foloseşte în general la maşinile de teren echipate cu bară de protecţie heavy duty. Altfel distrugem spoilerele caroseriei fără a reuşi să deblocăm automobilul. Dacă nu avem bară heavy duty, putem utiliza un dispozitiv special ce permite ridicarea maşinii de roată.
Alte stiri din categoria Tips & Tricks
Julbo Bivouak, protecţie maximă pentru ochi
În mod tradiţional am învăţat să asociem ochelarii de soare cu marea, soarele şi sezonul cald. Paradoxal aproape dacă ne raportăm la aceste credinţe “populare”, ochii au mult mai multă nevoie de protecţie iarna.
Citeste mai mult
SsangYong Rexton
Pentru lichidarea stocului existent, la achiziţionarea unui exemplar Rexton se acordă reduceri de până la 35% din preţul de listă fără TVA. Oferta este supusă unor termene şi condiţii.
Citeste mai mult
Apple, model pentru lumea auto
Ce legătură are Apple cu industria auto? E simplu. Preşedinţii marilor companii, oficialii acestora dar mai ales...
Citeste mai mult
|
Toyota RAV4
Primul SUV compact din istorie a trecut printr-un facelift prin care s-a restilizat designul caroseriei şi au fost aduse îmbunătăţiri în ceea ce priveşte confortul şi siguranţa pasagerilor.
Citeste mai mult
|
|
|