Land Cruiser a ajuns la o nouă generaţie, denumită acum 150, şi este dornic de o confruntare. Cine-i stă în cale? Nimeni altul decât indestructibilul Pajero. powered by CAR ROMANIA.
60 de ani de experienţă off-road. 60 ani în care a făcut cunoştinţă cu toţi bolovanii de pe lumea astea şi cu toate hârtoapele pe care le ascunde pământul. Nu cunoaşte frica de înălţime pentru că a petrecut mai mult timp în munţi, la altitudine, decât orice alpinist profesionist şi se caţără acolo unde nici caprele negre nu pot ajunge. Este vorba despre clasicul în viaţă Toyota Land Cruiser, care a ajuns acum la o nouă generaţie.
Este greu pentru un veteran să se adapteze vremurilor moderne, în care tot felul de SUV-uri anemice susţin că pot tăia munţii în două. Din păcate, în acest segment extrem de specializat, doar cei bătrâni au mai rămas. Nu trebuie să răscoleşti internetul ca să găseşti şi să înşiri pe o foaie toate off-roadere-le adevărate pe care te poţi baza atunci când te hotărăşti să descoperi ţinuturi noi, neatinse de vreo roată de maşină. De fapt, tot ce îţi trebuie este un bilet de tramvai şi un creion, pentru că nu au mai rămas mulţi de menţionat. Printre aceste maşinării care într-adevăr contează se numără Land Cruiser 150 şi Mitsubishi Pajero.
Acesta din urmă nu este la fel de avansat ca Toyota din punct de vedere tehnologic, având o platformă tehnică ceva mai învechită. Dar are un facelift recent aplicat, o reputaţie de „indestructibil” şi poartă supranumele de „Regele Deşertului”. Nenumăratele victorii din Paris-Dakar spun totul despre el. Puţine lucruri sunt schimbate în ceea ce priveşte aspectul exterior, dar prea puţin contează atunci când ai în faţă două maşini care ar trebui să facă mai mult cunoştinţă cu fauna şi flora pădurilor decât cu cea a şoselelor. Atât Pajero, cât şi Land Cruiser au avut parte de restilizări uşoare, deşi Toyota a ajuns la o nouă generaţie şi ne-am fi aşteptat la ceva mai dramatic din punct de vedere al designului. Percepţia se schimbă atunci când te urci în habitaclu.
Pajero te întâmpină cu un interior modernizat, dar clasic şi care te face să conştientizezi faptul că te afli într-un off-roader. Nu trebuie decât să priveşti afişajul digital pentru altimetru, barometru şi busolă, precum şi levierul cutiei de transfer. De aici poţi selecta mecanic modul 4x2, 4x4, poţi bloca diferenţialul central şi poţi cupla reductorul. Electronic, prin apăsarea unui buton, se poate bloca şi diferenţialul spate. Doar atât este electronic. Restul cuplajelor sunt mecanice, şi asta îţi oferă încredere. Nu există suspensii adaptive, cu setări multiple şi gardă la sol reglabilă, sau alte sisteme similare. Asta nu înseamnă că nu există gadgeturi care să te facă sa te simţi bine, cum ar fi sistemul MMCS cu hard disc de 40GB, ecran color tip touch-screen, navigaţie, cameră video pentru mers înapoi, redare MP3 şi server audio, ecrane în tetiere; plus sistem audio RCD RockFord Acoustic Design de 860 W cu 12 incinte acustice.
Însă atunci când pătrunzi în interiorul lui Land Cruiser 150, ce are o configuraţie cu şapte locuri, nici nu ştii în ce parte să te uiţi. Nivelul este unul superior, cu un layout al bordului mai modern, cu finisaj şi materiale mai bune. Ca să nu mai vorbim despre echipamentele de confort prezente pe echiparea Luxury: sistem audio JBL, cu DVD changer şi 17 boxe, sistem entertainment cu monitor de 9" şi aer condiţionat automat pentru locurile din spate, cotieră centrală faţă, cu funcţie de refrigerare, precum şi un sistem big brother denumit Multi Teren Monitor ce include 4 camere video cu vizibilitate 360 grade, inclusiv pentru asistenţă la parcare. În teren accidentat, poţi vedea ce se află în jurul maşinii. Lista poate continua, dar ne oprim aici de dragul lui Pajero.
Dar totuşi trebuie să amintim şi electronica ce dictează sistemului de tracţiune ce atitudine să adopte. Dacă la Pajero ai un singur buton, la Land Cruiser le-am pierdut deja numărul. Poţi bloca diferenţialele (central şi spate), cupla reductorul, seta suspensia pe modul sport sau confort, ridica sau cobori garda la sol. Am uitat ceva? Bineînţeles. Noul „150” mai beneficiază de aportul unui alt sistem, Crawl Control, care permite şoferului să abordeze orice fel de obstacol, fără ca acesta să atingă pedalele de acceleraţie sau frână. Şi cu asta gata! A, ba nu. Dacă Land Rover are Terrain Response, atunci Land Cruiser are Multi-Terrain Select. Ghiciţi voi ce este pentru că altfel nu mai plecăm niciodată la drum!
Întâlnim două arhitecturi diferite: dacă Toyota foloseşte soluţia clasică cu montarea caroseriei pe şasiu separat şi tracţiunea integrală permanentă, Pajero are o caroserie autoportantă cu cadru integrat şi sistem 4x4 nepermanent de tip Super Select 4WD II. Motorul lui Mitsubishi este un 3.2 DI-D de 200 CP, în timp ce noua generaţie „150” beneficiază de un 3.0 D-4D ce produce 173 CP. Ambele sunt cuplate la o cutie automată cu cinci trepte. Comportamentul rutier trădează diferenţele de generaţie. În pofida faptului că are un deficit de cai putere, Land Cruiser oferă o experienţă on-road superioară. Motor mai rafinat, cabina bine insonorizată şi suspensiile spate pneumatice ce oferă un confort la care Pajero nu are răspuns. Direcţia insensibilă, cu demultiplicare mai mare, este singurul factor negativ care ar putea să te deranjeze pe şosea. Deşi are o putere mai mare, Mitsubishi rămâne în urmă la acest capitol.
Se termină asfaltul şi Pajero recuperează uşor, uşor. Ba chiar o ia înainte la început. Setezi levierul cutiei de transfer în modul dorit şi începi ascensiunea. La Land Cruiser pierzi ceva timp până te hotărăşti ce mod să adopţi şi pe ce butoane să apeşi. Ba chiar stai să le cauţi, pentru că la capitolul ergonomie nu excelează. Dar atunci când îşi ia avânt, nu prea mai are ce să-l oprească. Ajungi fără să-ţi dai seama în locuri în care nu credeai că se poate şi treci peste obstacole mai uşor decât trecea Colin Jackson la 110 metri garduri.
Şi totuşi Land Cruiser 150 te izolează prea mult de exterior şi nu poţi simţi în întregime experienţa off-road. Este confortabil şi relaxant şi parcă ai tendinţa să-l menajezi în multe situaţii. De cealaltă parte, Pajero te implică mai mult, te face să conştientizezi faptul că tocmai ai trecut peste un bolvan mare cât casa. Sunt mulţi care apreciază sentimentul pe care ţi-l oferă o ieşire în decor, acela că iei parte la o aventură. Indiferent de muntele pe care ţi l-ai propus să-l escaladezi, ambii sunt la fel de capabili şi te vor duce direct acolo, însă prin moduri de abordare diferte.
Este greu să desemnezi un favorit. Land Cruiser 150 este mult mai bine dotat, mai confortabil, mai electronizat, dar şi mai scump. Pajero facelift este simplu, mai puţin rafinat, dar mult mai ieftin. Dacă ar fi să luăm în consideraţie atât comportamentul on-road, cât şi cel off-road, atunci Toyota se impune. Dar în off-road voi prefera mereu Mitsubishi Pajero.