Lanțul de minimarket

Am fost acum două săptămâni în stațiunea montană Super Besse din Franța, pentru a vedea ultima etapă a Trofeului Andros. Pentru cine nu știe, Alain Prost a terminat al doilea la general la volanul unei Dacia Duster.

Super Besse se află la aproximativ 1400 de metri, iar în cele trei zile cât am stat a nins aproape în continuu. Drumul devenise o linie ce șerpuia printre maluri de zăpadă de un metru și ceva, care se tot îngroșa de fiecare dată ce trecea câte un Unimog cu lamă ce fugea cu 70 km/h! 

Teoretic, totul ar fi trebuit să devină un haos, pentru că stațiunea este destul de mică, iar drumul se înfundă în centru. Ca o babă ce stă la geam și se uită la vecinul de vizavi care scoate cumpărăturile din portbagaj, așteptam și eu să văd vreun ambuteiaj, vreo mașină blocată în zăpadă. Că doar erau și modele cu tracțiune spate, dar nimic... Când am ieșit afară m-am edificat complet. 

Aproape toate mașinile (nu le iau în calcul pe cele cu tracțiune integrală) aveau lanțuri, în toată varietatea formelor: cu zale metalice, textile și chiar ”șosete” elastice. Spre surprinderea mea, mulți aveau anvelope de vară. Dar echipați cu lanțuri, toți se mișcau natural prin parcările înghețate, nu auzeai roți patinând, motoare ambalate. Iar explicația fluenței traficului se explica și printr-o soluția foarte simplă, cam absentă pe la noi – sensurile unice.

Nu știu cât se poate explica amploarea fenomenului în cuvinte, dar vizual te prinde imdiat febra ”lanțului”. Ar fi și imposibil din moment ce mimarketul de lângă hotel avea printre rafturile cu mâncare și băutură o secțiunea special dedicată șoferilor: lopeți, raclete, lichid de parbriz, produse pentru degivrare și multe, multe lanțuri.

De toate mărimile și felurile. Un coleg din delegația noastră chiar și-a cumpărat ”șosete” textile pentru mașina lui. În weekendul ce urmează plec și eu la munte, unde se anunță ninsoare. O să intru în câteva minimarketuri să caut lanțuri. Sper să nu ies de acolo înjurat...