Analiza second-hand
Mitsubishi Outlander (2003 - 2006)
În ciuda experienţei off-road a constructorului nipon, prima generaţie a crossover-ului compact s-a remarcat mai ales prin prestaţii dinamice pe macadam şi mai puţin prin veleităţi în teren accidentat.
Lansat în prima parte a anului 2003, Outlander a fost gândit mai mult ca un vehicul recreaţional şi mai puţin ca off-roader. Astfel această primă generaţie nu a dispus de o motorizare turbodiesel şi nici de unghiuri de trecere consistente pentru abordarea unor pante abrupte în teren accidentat fără avarierea accidentală a caroseriei.
Chiar dacă modelul face parte din categoria SUV-urilor, prima generaţie Outlander a demonstrat un temperament sportiv, pretându-se la parcursuri rapide şi reprize. În plus, utilizatorii unui astfel de model au apreciat această latură bine pusă în valoare prin poziţia de condus uşor coborâtă şi ergonomia dispunerii instrumentarului de bord. A mai fost remarcată configuraţia sistemului de suspensie cu schemă MacPherson pe puntea faţă şi multibraţ la cea posterioară, soluţie tehnică care conferă o ţinută de drum remarcabilă atât pe asfalt cât şi pe drumuri forestiere. Sistemul de tracţiune este de tip integral permanent fapt care permite aborarea unor trasee de dificultate medie. Iniţial modelul a fost lansat doar cu două motorizări aspirate pe benzină, dar care s-au dovedit destul de anemice pentru greutatea caroseriei. Astfel, constructorul a suplimentat pe parcurs gama de motorizări cu propulsorul 2.0 Turbo de 201 CP preluat de pe Lancer Evolution VIII, însă numai după ce i-a micşorat puterea maximă cu 63 CP şi a operat modificări ale raportului final al cutiei de viteze.
Dintre defectele semnalate de către clienţi, preponderent nemulţumirile sunt îndreptate către exemplarele din primele loturi fabricate. Astfel la unităţile cu serie de caroserie din 2003 a fost remarcată o anomalie în funcţionarea sistemului electronic care se manifestă prin informaţii eronate cu privire la temperatura motorului. În plus, constructorul a remarcat că propulsorul se poate supraîncălzi datorită unei conexiuni imperfecte la nivelul radiatorului şi a decis o rechemare în service a unui lot reprezentativ de exemplare. În rest modelul nu pus mari probleme legate de fiabilitatea componentelor de bază, fiind semnalate doar consumuri de combustibil destul de ridicate la propulsorul pe benzină supraalimentat.
Fişa tehnică:Lungime(mm): 4545
Lăţime (mm): 1750
Înălţime (mm): 1620
Ampatament (mm): 2625
Garda la sol (mm): 190
Unghi de atac (grade): 22
Unghi degajare (grade): 22
CARACTERIZARE:
Parcurs off-road:Plus: Aflată la graniţa dintre un break supra-înălţat şi un SUV, prima generaţie Outlander se descurcă onorabil în situaţia unor escapade off-road de nivel mediu. Mai punctează prin tracţiunea integrală permanentă şi sistemele de asistenţă la rulare.
Minus: Nu dispune de reductor, iar garda la sol şi unghiurile de trecere nu recomandă abordarea unor trasee cu grad sporit de dificulate. Generaţia a fost penalizată de absenţa unei motorizări turbodiesel.
Parcurs on-road:Plus: Prima generaţie s-a dovedit foarte manevrabilă pe şosea şi stabilă în curbe. Dotarea de serie este suficientă, iar ergonomia postului de conducere avantajează un stil de şofat sporty. Volumul de încărcare satisface necesităţile unei familii.
Minus: Pe parcursul exploatării s-a observat o lipsă de vigoare la propulsoarele 2.0i 136 CP şi 2.4i 160 CP. În schimb propulsorul supralimentat de 2 litri care dezvoltă 201 CP devine destul de gurmand la vârsta a doua.
MOTORIZĂRI:
2.0i 136 CPCilindree (cmc): 1997
Put. max. (CP/rpm): 136/6000
Cuplu max. (Nm/rpm): 176/4500
Viteza maximă (km/h): 192
Acceleraţie 0-100 kmh (s): 11,4
Consum mixt (l/100 km): 9,4
2.4i 160 CPCilindree (cmc): 2378
Put. max. (CP/rpm): 160/6000
Cuplu max. (Nm/rpm): 213/4000
Viteza maximă (km/h): 200
Acceleraţie 0-100 kmh (s): 9,9
Consum mixt (l/100 km): 9,8
2.0T 201 CPCilindree (cmc): 1997
Put. max. (CP/rpm): 201/5500
Cuplu max. (Nm/rpm): 302/3500
Viteza maximă (km/h): 220
Acceleraţie 0-100 kmh (s): 7,7
Consum mixt (l/100 km): 10,1
SFATURI LA CUMPĂRARE:Este binecunoscut faptul că nu întotdeauna un preţ de achiziţie atractiv înseamnă şi o afacere inspirată, deci se recomandă o inspecţie tehnică înainte de achiziţionare. Trebuie verificat mai ales ca în compartimentul motor să nu fi fost efectuate reparaţii neautorizate ori improvizaţii. De asemenea verificări detaliate trebuie operate la turbina de supraalimentare, la sistemul de transmisie şi în privinţa funcţionării cutiei de viteze. Cea mai inspirată decizie din punct de vedere al capabilităţilor în teren accidentat datorită cuplului generos ar fi motorizarea 2.0 Turbo, însă trebuie ţinut cont că la vârsta a doua apar inevitabil probleme legate de consumul de carburant.
Alte stiri din categoria Analiza second-hand
Julbo Bivouak, protecţie maximă pentru ochi
În mod tradiţional am învăţat să asociem ochelarii de soare cu marea, soarele şi sezonul cald. Paradoxal aproape dacă ne raportăm la aceste credinţe “populare”, ochii au mult mai multă nevoie de protecţie iarna.
Citeste mai mult
|
Apple, model pentru lumea auto
Ce legătură are Apple cu industria auto? E simplu. Preşedinţii marilor companii, oficialii acestora dar mai ales...
Citeste mai mult
|
|
|