Radiografia financiara
Print Trimite mai departe Publicat pe 2010-01-25 de Cristian Omat
 
 

BMW X1

 

Prin design şi atitudine, noul X1 se evidenţiază clar drept un membru al gamei BMW X, în ciuda dimensiunilor caroseriei mult mai reduse faţă de modelele X6, X5 sau X3.


Pasajele roţilor, garda la sol mărită şi grila verticală specifică mărcii bavareze simbolizează calităţile robuste ale noului model, în timp ce ampatamentul care măsoară 2,76 metri şi luneta cu înclinaţie redusă dovedesc caracterul. 


La capitolul puncte forte se remarcă transmisia integrală inteligentă XDrive. Astfel prin oferirea unei distribuţii variabile a puterii de tracţiune între puntea faţă şi cea spate, transmisia integrală permanentă xDrive îmbunătăţeşte agilitatea şi tracţiunea pe suprafeţele dificile. Acestă transmisie integrală este conectată la DSC Dynamic Stability Control (Controlul Dinamic al Stabilităţii) şi la sistemul de gestiune al motorului, care în cazul gamei X1 detectează imediat, graţie senzorilor de la roţi, chiar şi cea mai mică tendinţă de patinare. Prin urmare, în decurs de fracţiuni de secundă, sistemul este capabil să varieze raportul distribuţiei de putere chiar înainte ca o roată să înceapă să patineze, ceea ce contracarează într-un timp scurt orice tendinţă de caracter supravirator sau subvirator.

Ca la fiecare model din gama constructorului german, interiorul este caracterizat prin ergonomie, atenţia combinării materialelor şi detaliile de finisare. În ciuda dimensiunilor aparent reduse ale caroseriei, habitaclul este confortabil şi bine compartimentat. În configuraţie normală, portbagajul noului X1 dispune de 420 litri, însă acesta se poate suplimenta până la 1.350 litri prin rabatarea celor trei scaune din spate. În plus se mai remarcă numeroase facilităţi de stocare pentru obiectele de mici dimensiuni.

Pe piaţa auto naţională, noul X1 este comercializat prin intermediul reţelei oficiale de dealeri ai importatorului BMW Group România în trei variante de motorizare: una pe benzină 28i 258 CP, precum şi două versiuni turbodiesel 20d 177 CP şi 23d 204 CP. Preţurile de catalog cu TVA inclus se situează în intervalul 30.940 EUR (sDrive20d) – 41.888 EUR (xDrive28i). De asemenea, la achiziţionarea unui exemplar X1 prin intermediul reţelei autorizate se oferă pachetul BMW Service Inclusive 5 ani sau 100.000 km care include proceduri de service şi întreţinere: schimbarea uleiului de motor şi a filtrului, înlocuirea filtrului de aer, a microfiltrului, a bujiilor şi a lichidului de frână, verificarea şi revizia standard a autovehiculului în conformitate cu manualul de service BMW.

Fişa tehnică

Caroserie: 5 uşi, 5 locuri

Dimensiuni (mm): 4454/1798/1545

Ampatament (mm): 2760

Masa proprie (kg): 1565-1685

Garda la sol (mm): 194

Volum portbagaj (l): 420-1350

Rezervor carburant (l): 61

Echipare standard

ABS/ DSC/ DTC/ airbaguri frontale şi laterale/ airbaguri de tip cortină faţă-spate/ senzor de impact/ jante din aliaj/ proiectoare de ceaţă/ faruri de întâmpinare/ control rază acţiune faruri/ stopuri de frână dinamice/ lumini cu halogen pentru faza scurtă şi faza lungă/ banchetă rabatabilă fracţionat cu spătar reglabil şi sistem Isofix/ volan îmbrăcat în piele/ coloană de direcţie reglabilă/ aer condiţionat/ geamuri cu protecţie solară, inclusiv parbriz din sticlă laminată/ geamuri electrice/ oglinzi electrice şi încălzite/ radio CD/ computer de bord

Echipare opţională

vopsea metalizată/ bare longitudinale/ pachet design Cool Elegance/ tapiţerie din piele/ ornamente interioare/ capitonaj plafon BMW Individual antracit/ servotronic/ setări suspensie sport/ Performance Control/ cameră video pentru mersul înapoi/ sistem de asistenţă la parcare/ pilot automat cu funcţie de frânare/ sistem de spălare a farurilor/ oglindă retrovizoare interioară şi oglinzi exterioare cu funcţie automată anti-orbire/ faruri adaptive/ senzor de ploaie şi control automat al farurilor/ volan multifuncţional/ aer condiţionat automat

PREŢURI DE CATALOG

Motorizare                            Preţ fără TVA                       Preţ cu TVA

xDrive28i                               35.200 EUR                          41.888 EUR

sDrive20d                              26.000 EUR                          30.940 EUR

xDrive20d                              28.000 EUR                          33.320 EUR

xDrive23d                              29.600 EUR                          35.224 EUR

MOTORIZĂRI

28i 258 CP

Cilindree (cmc):  2996

Put. max. (CP/rpm):  258/6600

Cuplu maxim (Nm/rpm): 310/2600

Viteză maximă (km/h): 205

Acceleraţie 0-100 km/h (sec): 6,8

Consum mixt (l/100 km): 9,4

Emisii CO2 (g/km):  219

20d 177 CP

Cilindree (cmc):  1995

Put. max. (CP/rpm):  177/4000

Cuplu maxim (Nm/rpm): 350/1750-3000

Viteză maximă (km/h): 205

Acceleraţie 0-100 km/h (sec): 8,4

Consum mixt (l/100 km): 5,8

Emisii CO2 (g/km):  153

23d 204 CP

Cilindree (cmc):  1995

Put. max. (CP/rpm):  204/4400

Cuplu maxim (Nm/rpm): 400/2000-2250

Viteză maximă (km/h): 205

Acceleraţie 0-100 km/h (sec): 7,3

Consum mixt (l/100 km): 6,3

Emisii CO2 (g/km):  167

TESTARE EURONCAP  5 stele

Protecţia adulţilor:             31 pct (87%)

Protecţia copiilor:               42 pct (86%)

Protecţia pietonilor:         23 pct (63%)

Sisteme de siguranţă:       5 pct (71%)

BMW X1 a fost deja supus simulărilor de impact efectuate de EuroNCAP după noile standarde de testare, în urma cărora a primit calificativul maxim de 5 stele. În cadrul testării s-a folosit un exemplar animat de propulsorul turbodiesel 20d, însă rezultatul obţinut se aplică pentru toate configuraţiile noului model. Modelul beneficia de airbaguri frontale pentru şofer şi pasager, centuri de siguranţă faţă cu pretensionare şi limitator de efort, precum şi airbaguri pentru trunchi şi cap. Testele au fost efectuate cu scaune pentru copii Fair G 0/1 Isofix montate spre înapoi în cazul copilului de până la 18 luni şi spre înainte pentru copilul în vârstă de trei ani.

 

 

Protecţia adulţilor:

În urma simulării unui impact frontal s-a observat că celula de siguranţă a rămas stabilă, iar montantul faţă s-a deplasat spre înapoi cu mai puţin de 5 mm. Măsurătorile efectuate asupra manechinilor dispuşi pe locurile din faţă au demonstrat o bună protecţie la nivelul picioarelor. La simularea unui impact din lateral s-a obţinut maximum de punctaj, însă la testul cu stâlpul a fost indicată o protecţie mai slabă la nivelul pieptului. De asemenea, protecţia tetierelor în situaţia unui impact din spate a fost mai slabă.

 

Protecţia copiilor:

Măsurătorile efectuate asupra manechinilor plasaţi pe scaunele pentru copii au demonstrat o protecţie maximă pentru copilul de până în 18 luni atât în situaţia unui impact frontal cât şi în cazul unuia din lateral. Mişcările capului manechinului plasat pe scaunul unui copil de trei ani au fost bine controlate. Airbagul pentru pasagerul din dreapta a putut fi dezactivat, iar autocolantele de avertizare asupra riscurilor plasării incorecte a unui scaun pentru copii sunt lizibile şi îndeplinesc cerinţele EuroNCAP.

 

Protecţia pietonilor:

Spoilerul faţă a obţinut maximum de punctaj la capitolul protecţia picioarelor unui pieton în caz de accident. Totuşi, partea din faţă a capotei a demonstrat o slabă protecţie şi nu a punctat. De asemenea s-a obţinut un calificativ bun în marea majoritate a zonelor de pe capotă unde este posibil să lovească capul un copil accidentat. Per total s-a identificat o bună protejare a corpului şi capului unui adult, mai puţin la baza parbrizului.

 

Sisteme de siguranţă:

Un scor bun a fost obţinut prin prisma dispunerii în echiparea standard a sistemului electronic de control al stabilităţii. De asemenea a mai punctat prin dotarea cu avertizor sonor de cuplare a centurii de siguranţă pentru locurile din faţă.

 
Alte stiri din categoria Radiografia financiara
 
 
Alte noutati
 
 
Outdoor Lifestyle vezi toate articolele

Julbo Bivouak, protecţie maximă pentru ochi

În mod tradiţional am învăţat să asociem ochelarii de soare cu marea, soarele şi sezonul cald. Paradoxal aproape dacă ne raportăm la aceste credinţe “populare”, ochii au mult mai multă nevoie de protecţie iarna.


Citeste mai mult
 
 
Galerie Video vezi toate filmele
  • Suburban Trunk Monkey
 
 

Apple, model pentru lumea auto

Ce legătură are Apple cu industria auto? E simplu. Preşedinţii marilor companii, oficialii acestora dar mai ales...


Citeste mai mult
 
Vizitati
 


        

Galerie de poze vezi toate galeriile
 

  

 

 

Compara modele