Lansată în urmă cu trei ani, a treia generaţie a marcat o evoluţie importantă la capitolul imagine, CR-V trecând astfel de la un SUV auster la un crossover familial plin de personalitate. În prima parte a acestui an, constructorul nipon a decis o revigorare în materie de design şi totodată o repoziţionare la capitolul motorizări.
În materie de design, CR-V facelift se distinge prin spoilerele faţă şi spate mai proeminente, precum şi înlocuirea blocurilor optice. Se mai remarcă capota motorului mai înclinată şi consolele scurte, fapt care ajută la îmbunătăţirea coeficientului aerodinamic, reducerea zgomotului resimţit în habitaclu, precum şi o diminuare considerabilă a consumului de carburant. Pentru a îmbunătăţi manevrabilitatea centru de greutate a fost coborât cu 35 mm, iar ecartamentul a fost mărit pentru o mai bună stabilitate în viraje.
La interior se remarcă noile materiale folosite la finisaje, precum şi poziţia înaltă a şoferului care măreşte vizibilitatea şi capacitatea de control. Mai mult, pentru o mai bună ergonomie a postului de conducere, schimbătorul de viteze a fost mutat mai aproape de şofer, iar frâna de mână a fost reproiectată pentru a mări spaţiul la nivelul consolei centrale.
Noul CR-V este comercializat pe piaţa auto naţională prin intermediul reţelei de dealeri ai importatorului Honda Trading România în două variante: Elegance Lifestyle şi Executive Safety. Prima versiune se bazează pe un design stilizat cu jante din aliaj pe 18 inci şi grila frontală de tip sport. La interior dispune de scaune faţă încălzite şi tapiţerie Alcantara, precum şi senzori de parcare. Varianta Executive Safety se distinge prin tapiţerie din piele, scaune încălzite, climă duală, sistem de navigaţie cu touchscreen, intrare USB, senzori de parcare, cameră video retrovizoare şi multe alte dotări. Pe lângă acestea, echiparea Safety mai dispune de cele mai noi tehnologii dezvoltate de Honda, precum faruri adaptive, sistem de prevenire a coliziunilor CMBS şi control automat al vitezei de croazieră ACC.
Concomitent cu acest facelift, constructorul a suplimentat gama de motorizări cu propulsorul turbodiesel 2.2i-DTEC, motor preluat de la modelul Accord. Faţă de turbodieselul anterior, noul motor este mai puternic cu 10 CP şi poate fi achiziţionat în tandem cu o cutie de viteze automată.
Fişa tehnică:
Caroserie: 5 uşi, 5 locuri
Dimensiuni (mm): 4570/1820/1675
Ampatament (mm): 2630
Masa proprie (kg): 1605
Sarcina utilă (kg): 445
Volum portbagaj (l): 442 – 955
Rezervor carburant (l): 58
Echipare standard:
ABS cu EBS/ asistare la frânarea de urgenţă/ controlul tracţiunii şi stabilităţii VSA/ direcţie servoasistată electric/ controlul stabilităţii la tractare TSA/ tracţiune integrală/ airbaguri frontale şi laterale/ airbag de tip cortină/ tetiere active/ cruise control/ senzori de ploaie şi lumină/ comenzi audio pe volan/ computer de bord multifuncţional/ imobilizator electronic/ ceas digital/ închidere centralizată cu telecomandă pe cheie/ senzori de parcare/ oglinzi electrice, încălzite şi pliabile/ faruri cu Halogen/ proiectoare de ceaţă/ jante din aliaj/ geamuri electrice faţă-spate/ volan şi schimbător viteze îmbrăcate în piele/ climatizare automată dublă zonă/ filtru polen/ volan reglabil pe înălţime şi în adâncime/ scaune faţă încălzite/ sistem de rabatare banchetă/ radio CD cu MP3, tweeters şi port USB
PREŢURI DE CATALOG:
Motorizare Echipare Preţ fără TVA Preţ cu TVA
2.0i 150 CP MT Elegance Lifestyle 21.680 EUR 26.883 EUR
2.0i 150 CP AT Elegance Lifestyle 22.680 EUR 28.123 EUR
2.0i 150 CP MT Executive Sport 24.980 EUR 30.975 EUR
2.0i 150 CP AT Executive Sport 25.980 EUR 32.215 EUR
2.0i 150 CP MT Executive Safety 26.380 EUR 32.711 EUR
2.0i 150 CP AT Executive Safety 27.380 EUR 33.951 EUR
2.2d 150 CP MT Elegance Lifestyle 23.980 EUR 29.735 EUR
2.2d 150 CP AT Elegance Lifestyle 24.980 EUR 30.975 EUR
2.2d 140 CP MT Executive Safety 28.480 EUR 35.315 EUR
2.2d 150 CP AT Executive Safety 29.480 EUR 36.555 EUR
MOTORIZĂRI:
2.0i-VTEC 150 CP
Cilindree (cmc): 1997
Put. max. (CP/rpm): 150/6200
Cuplu maxim (Nm/rpm): 192/4200
Viteza maximă (km/h): 190
Acceleraţie 0-100 km/h (sec): 10,2
Consum mixt (l/100 km): 8,2
Emisii CO2 (g/km): 190
2.2i-DTEC 140 CP
Cilindree (cmc): 2204
Put. max. (CP/rpm): 140/4000
Cuplu maxim (Nm/rpm): 340/2000
Viteza maximă (km/h): 190
Acceleraţie 0-100 km/h (sec): 9,6
Consum mixt (l/100 km): 6,5
Emisii CO2 (g/km): 195
2.2i-DTEC 150 CP
Cilindree (cmc): 2199
Put. max. (CP/rpm): 150/4000
Cuplu maxim (Nm/rpm): 350/2000
Viteza maximă (km/h): 190
Acceleraţie 0-100 km/h (sec): 9,6
Consum mixt (l/100 km): 6,5
Emisii CO2 (g/km): 195