Stiri
Print Trimite mai departe Publicat pe 2013-08-28 de Alin Ionescu
 
 

Update: Primele imagini cu interiorul lui Duster + motor de 125 CP

 

Cea mai așteptată schimbare adusă de restilizarea Daciei Duster a fost în sfârșit confirmată oficial: SUV-ul autohton are o nouă planșă de bord, ce integreză, după cum era de așteptat, sistemul de infotainment Media Nav. Mai mult de-atât, Duster facelift va dispune în premieră de un propulsor turbo pe benzină, de 1,2 litri.


Update 9 Septembrie 2013

 

Luată la bani mărunți, noua planșă de bord are o consolă centrală mai înaltă, pentru a face loc display-ului tactil cu diagonala de 7 inch. De asemenea, zona situată deasupra aeratoarelor sistemului de climatizare găzduiește un spațiu de depozitare, în timp ce deasupra torpedoului a fost integrat de asemenea un „buzunar” amplu în planșa de bord. Instrumentarul de bord a fost și el redesenat, având acum 3 cadrane care se întrepătrund, într-un stil similar celorlalte modele lansate recent în gama Dacia.

În zona inferioară a consolei centrale se găsesc comenzile sistemului de aer condiționat, iar deasupra acestora, comutatoarele pentru tempomat și limitator de viteză - plus încă o premieră pentru Duster - butonul care dezactivează senzorii de parcare.

O altă noutate adusă de varianta restilizată a lui Duster sunt comenzile pentru geamurile electrice, plasate acum pe panourile portierelor. De asemenea, nu poate fi trecut cu vederea noul volan, ce dispune de comenzi pentru tempomat și limitatorul de viteză. Nu în ultimul rând, Dacia Duster facelift va introduce noi materiale pentru tapițerii și bineînțeles, noi stiluri cromatice ale acestora.

Așadar, interiorul lui Duster a fost atins mult mai evident de această restilizare - prin comparație, schimbările de la exterior par de-a dreptul subtile. Însă noutățile aduse de acest facelift nu se limitează doar la design, ci aduc și noutăți de ordin tehnic. Astfel, SUV-ul Dacia va dispune în premieră de noua motorizare 1.2 TCe, capabil de 125 CP - fiind primul propulsor din istoria constructorului de la Mioveni care depășește puterea specifică de 100 CP/l. Acest motor cu injecție directă de benzină dezvoltă 90% din cuplul maxim de 200 Nm (valoare neconfirmată încă oficial), oferind astfel suficiente resurse de putere pentru rularea în off-road. Cuplat la o transmisie manuală cu șase rapoarte, acesta este și surprinzător de economic, promițând un consum mediu de numai 6 l/100 km. O alt detaliu ce va fi pe placul românilor este distribuția pe lanț - o soluție constructivă ce oferă garanție pe viață, neavând nevoie de niciun fel de întreținere.


Astfel, noua Dacia Duster își păstrează intacte toate calitățile care l-au transformat într-un succes comercial răsunător, însă vine cu o serie de noutăți menite să-i garanteze atractivitatea și în anii următori. Constructorul argeșean promite același preț imbatabil raportat la  nivelul de echipare și oferta de spațiu interior, anunțând de asemenea că garanția de 3 ani sau 100.000 km va rămâne neschimbată.

---------------------

28 August 2013


Una dintre cele mai așteptate premiere ale Salonului Auto de la Frankfurt a fost dezvăluită. Parțial.

Noul Dacia Duster, căci despre el este vorba, nu aduce nicio revoluție de design. Și, judecând după popularitatea de care se bucură acest model, nici nu ar fi fost necesară o schimbare atât de majoră.

Principala noutate o aduce secțiunea frontală, dominată de un set nou de blocuri optice, care încadrează o grilă cu bandouri cromate.
 

Am capitalizat toate acele elemente care i-au sedus încă de la început pe clienții noștri, păstrând totodată proporțiile inițiale ale autovehiculului. Elementele de identitate ale modelului, precum calandrul, au fost modernizate. Am reafirmat detaliile de veritabil 4x4 ale vehiculului, fără a renunța la elementele de utilitate deja cunoscute. Noul Duster își reafirmă caracterul puternic dar își păstrează genele sale inițiale.”  a declarat David Durand, Director de Design al gamei Dacia.
 

O altă noutate o reprezintă barele de pe plafon, care poartă acum inscripția Duster, în timp ce noile jante din aliaj cu aspect „durk metal” pun în valoare aspectul de off-roader veritabil.
 

Nici spatele mașinii nu a scăpat neatinsă de această restilizare, noile blocuri optice continuând aceeași linie stilistică a părții frontale.  Un alt element distinct al noului Duster este noua terminație cromată a evacuării, în timp ce inscripţia „4WD” specifică variantei cu tracțiune integrală a fost redesenată.
 

Însă, cea mai importantă schimbare adusă de noul Duster nu ține restilizarea exteriorului. Chiar dacă noile modele Dacia prezentate la Paris anul trecut au introdus o altă linie de design, lăsând Duster-ul într-un con de umbră, cea mai mare nemulțumire a fanilor Dacia ținea de interiorul SUV-ului autohton, care arăta mult prea auster și ieftin pentru o mașină atât de bună.

 

Din păcate, interiorul noului Duster nu a fost încă dezvăluit, lăsând cel mai probabil un pic de suspans pentru momentul dezvelirii de la Frankfurt. Însă, privind peste continent, până în îndepărtata Indie, unde tocmai a fost dezvăluit varianta Nissan a Dusterului – denumit Terrano – ne putem face o părere despre cum va arăta mult apreciatul SUV românesc la interior.

 
Alte stiri din categoria Stiri
 
 
Alte noutati
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Outdoor Lifestyle vezi toate articolele

Gustul libertăţii

Grătarele Freedom Grill sunt special proiectate pentru a fi ataşate în partea din spate a autovehiculului prin intermediul unui sistem sigur format dintr-un braţ batant prevăzut cu încuietori pentru blocarea rotaţiei în momentul rulării.


Citeste mai mult
 
 
Galerie Video vezi toate filmele
  • Renault Alaskan
 
 

Apple, model pentru lumea auto

Ce legătură are Apple cu industria auto? E simplu. Preşedinţii marilor companii, oficialii acestora dar mai ales...


Citeste mai mult
 
Vizitati
 


Galerie de poze vezi toate galeriile
 

  

 

 

Compara modele