Letherman este un nume sinonim cu ideea de outdoor. Una dintre cele mai vândute şi apreciate scule multifuncţionale portabile a fost comercializată în zeci de milioane de exemplare, s-a multimplicat în câteva zeci de modele şi a fost protagonista a numeroase filme şi seriale TV. 4x4 vă prezintă povestea unui tânăr ambiţios din Oregon.
„Cred că îmi va lua cam o lună!“, i-a spus Tim Leatherman soţiei sale în momentul în care s-a apucat de treabă. „Am ideea în cap, văd ce şi cum şi mă pun pe treabă“. Aşa a şi făcut, numai că lui Tim i-au trebuit nu mai puţin de opt ani până când a reuşit să aibă primul model funcţional a ceea ce s-a numit mai târziu Pocket Survival Tool, prima sculă multifuncţională produsă de compania Leatherman în 1983.
Tim îşi aminteşte de acei ani, de parcă ar fi fost ieri: „Prima sarcină a fost să inventez «scula». A doua, a fost să gândesc metodele prin care să-mi vând invenţia, iar a treia, şi cea mai grea dintre toate sarcinile asumate, a fost să găsesc toate metodele necesare prin care să pot fabrica scula. A fost cel mai greu lucru: să obţin calitatea pe care mi-am propus-o la un cost de fabricaţie minim“. Până la urmă, Tim Leatherman a reuşit şi, în apropierea Crăciunului din 1983, a lansat pe piaţă clasicul de acum Leatherman PST. În acea lună, a vândut 250 de unităţi. Zece ani mai târziu, compania Leatherman ajunsese la un volum de vânzare de un milion de „scule“ pe an. De altfel, în 1993, tot ceea ce putea fi produs în fabrica din Portland până la finele acelui an fusese vândut sau contractat deja până la sfârşitul lunii martie.
Începând cu 1994, PST a ajuns şi pe marile ecrane. În mâinile lui Keanu Reeves, o sculă Leatherman i-a salvat pe pasagerii aflaţi într-un autobuz ce rula cu 90 de km/h sub ameninţarea exploziei unei bombe. Vă mai amintiţi de „Speed“ şi de îndemânarea Sandrei Bullock la volan? În 1998, Jackie Chan, în „Rush Hour“, scapă de mafie tot cu ajutorul unui Leatherman. Nici Scully şi Mulder nu au neglijat beneficiile lui SuperTool în urmărirea extratereştrilor. În 1999, într-unul dintre episoadele din „X-Files“, agent Scully extrage o bucată de ţesut extraterestru tot cu un Leatherman.
Pentru aniversarea celor 25 de ani de la intrarea companiei pe piaţă şi a lansării PST-ului, Leatherman va produce două ediţii aniversare ale modelelor Wave şi Charge. Aceasta din urmă este realizată din argint, de către faimosul gravor argentinian Adrian Pallaros. Doar 999 de exemplare ale acestui model urmează a fi produse pe parcursul anului 2008. În SUA, preţul anunţat pentru Charge Silver 25th Anniversary Edition este de 499 USD.
Skeletool este ultima creaţie a companiei Leatherman. O sculă multifuncţională creată pentru corpurile expediţionare şi alte domenii în care fiecare gram de echipament contează. Din acest motiv, Skeletool are corpul şi mânerele reduse la minim, cu multiple perforaţii, astfel încât tot ansamblul cântăreşte numai 142 de grame. Un amănunt foarte util sunt capetele interschimbabile pentru înşurubat. De altfel, Skeletool poate fi upgradat prin achiziţionarea unui set de 21 de capete de înşurubat, ce pot fi montate după necesităţi. Acest set poate fi purtat în teaca lui Skeletool.