Jeep Commander 2.8 CRD

Commander nu are legătură prea mare cu spiritul cazon al mărcii. Vârful de gamă al constructorului american este orientat mai mult spre corpul ofiţerilor de Stat Major decât spre zona trupeţilor.

Primul contact cu Commander este destul de inhibant, mai ales dacă eşti obişnuit preponderent cu SUV-uri compacte de factură europeană sau asiatică. Jeep propune un model full size, de aproape 5 metri lungime, cu un ampatament impresionant şi o poziţie de condus ce te face să te simţi ca într-un tanc. Adică în siguranţă, dar şi uşor dominat de bordul masiv şi volanul de mari dimensiuni. La senzaţia de protecţie excesivă faţă de mediul înconjurător contribuie şi geamurile cu decupaj inferior foarte înaltă.

Practic, este vorba despre proporţiile între înălţimea panourilor uşilor şi înălţimea geamurilor laterale, raportul între aceste două dimensiuni avantajând mai mult partea „de tablă“ a caroseriei. Tehnica aceasta a fost aplicată de altfel şi la Mercedes ML, dar şi la Grand Cherokee, iar utilizatorii au fost foarte mulţumiţi de acest sistem. Finisarea bordului este destul de cazonă, însă aici Jeep merge mult pe conceptul de eficienţă, în sensul că, odată murdărit, interiorul trebuie să se cureţe foarte rapid şi fără bătăi de cap. O simplă cârpă şi nişte apă trebuie să fie îndeajuns pentru a lua mizeria de pe bord. Din acest motiv avem suprafeţe drepte, plastice cu puţine striaţii şi o tapiţerie din piele tratată cu oxid de crom, care ar putea fi curăţată şi cu furtunul.

Pe şosea, Commander este deosebit de plăcut în utilizare. Cel mai important atu al său este motorul, un exemplu de turbodiesel incredibil de silenţios şi foarte rapid în reacţii. Dacă ţii cont de masa destul de mare a maşinii – peste 2.200 de kg la gol, în ordine de mers –, aproape că te întrebi de unde atât de multă vână în cei 218 CP ai propulsorului de 3,0 l. Nu că ar fi puţini cai la număr sau puţini centimetri cubi, dar să recunoaştem că au mult de cărat. Şi cutia de viteze aduce aici un aport important prin faptul că schimbă silenţios, aproape fără să simţi trecerea de la o treaptă la cealaltă. Nu este însă foarte rapidă în reacţii, însă în mod clar Commander nu este o maşină de alergat, astfel că programul ceva mai „domol“ pe care îl propune transmisia nu este neapărat ceva de criticat.

Pentru că tot veni vorba despre alergat, autostrada este mediul cel mai bun în care maşina îşi arată valorarea. Commander te poartă în tăcere şi într-un confort suprem, astfel că, deşi şi la viteze importante – în timpul testului am rulat cu încredere cu 130-160 km/h –, ai senzaţia că pluteşi pe covorul lui Aladin. Suspensia moale favorizează aceste senzaţii, iar scaunele precum fotoliile dintr-o sală de cinema aduc şi ele un plus suplimentar. Suportul lateral nu este însă cel mai ferm, dar, cum spuneam şi mai devreme, Commander este pentru cei care caută supremul în materie de confort. Cei cărora le place să alerge pe asfalt sau macadam au alte modele la dispoziţie.

Tot ceea ce este un avantaj pe asflat devine un factor limitant în off-road. De fapt, ca să fim cinstiţi, doar suspensia şi gabaritul maşinii se încadrează în această categorie. Garda la sol este destul de mare, însă consolele destul de generoase şi ampatamentul de 2780 mm te determină să te uiţi de două ori în momentul în care vrei să escaladezi câte ceva. Trenul de rulare moale are avantaje indiscutabile pe macadam, însă depăşirea unor obstacole mai mari cu dispunere deasă necesită multă atenţie. Dacă nu procedezi ca la carte, maşina intră destul de repede în balans şi rişti să laşi pe jos spoilere sau praguri. Nu se pune problema că maşina nu poate. Ba chiar poate foarte mult, însă cere la fel de mult de la cel de la volan. Şi pricepere, dar şi multă atenţie.